marți, 11 noiembrie 2014

Legenda Sfântului Martin - Sărbătoarea lampioanelor

În seara a 11-a a lui Brumar, ”trenulețul licuricilor” pornește din fața grădiniței și șerpuiește alene pe străduțe, până în parcul din apropiere. 
Copiii poartă cu mândrie în mânuțele lor mici  lampioanele meșterite din vreme, iar cântecele închinate Sfântului Martin îi însoțesc tot drumul.

 
Sărbătoarea Sfântului Martin este una dintre cele mai populare sărbători creștine apusene, care provine din îndepărtata lume antică, dar care păstrează aceeași încărcătură emoțională dintotdeauna. Se spune că Sfântul Martin a umplut sufletele oamenilor de lumină și căldură prin generozitatea și iubirea care a semănat-o printre ei.


Undeva, acum mai bine de un mileniu și jumătate, într-o noapte de toamnă târzie și rece, un cavaler pe nume Martin, a întâlnit în drumul său prin lume un bătrân aproape înghețat sub cele câteva zdrențe care-i acopereau trupul sleit de puteri.
Înduioșat, Martin și-a dat jos haina de pe umeri, a despicat-o în două și i-a oferit jumătate sărmanului bătrân, fără a mai zăbovi nicio clipă pentru a primi mulțumiri. 
Mai târziu a devenit preot și și-a dedicat întreaga sa viață celor încercați de soartă, săraci și bolnavi.

Este o poveste care impresionează în mod special copiii, dar care ne învată pe toți să fim mai buni! Este o poveste despre suflet, dăruire și iubire...
O seară de poveste s-a terminat cu lumină și veselie, dar mai ales cu inimile deschise și dărnicie!

Poftiți la prăjiturele, sunt făcute tot de noi!












vineri, 31 octombrie 2014

Wellcome Halloween!

Ne mai despart doar câteva ore de sărbătoarea de Halloween și toată lumea caută costumul perfect în care să se deghizeze, de la ținute funny, până la cele cu adevărat horror. Petrecerea este așteptată în egală măsură atât de cei mici, cât și de cei mari, căci totul pare o joacă de copii în decorul luminat doar de felinarele cioplite-n dovleci: măști, schelete, paianjeni, fantome și pisici negre...


Deși considerată o sărbătoare 100% americană, Halloween-ul își are originile în Bătrâna Europă, pe vremea când străvechile popoare antice celebrau întâlnirea cu spiritele venite din lumea de dincolo.
Celții credeau că într-o anumita noapte din an, spiritele rele vin din lumea de dincolo și umblă pe pământ. De aceea, ei se deghizau în costume care mai de care mai înfricoșătoare și se vopseau pe față crezând că astfel vor goni spiritele rele.


Abia în secolul al XIX-lea, Halloween-ul este răspândit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii prin intermediul imigranților irlandezi. Aceștia au dus cu ei peste ocean și tradiția sculptării felinarelor din napi, care le aprindeau cu ocazia unei sărbători religioase pentru a lumina sufletele celor plecați din lumea aceasta. Mai târziu, locul napilor a fost luat de dovleci, pentru că erau mult mai usor de modelat și iată că și astăzi simbolul Halloween-ului este dovleacul!

Halloween-ul este una dintre cele mai vechi sărbători din lume și chiar dacă își are rădăcinile într-un trecut destul de sinistru și demonic, este celebrată în foarte multe state de pe glob, fiind considerată a doua mare sărbătoare după Crăciun.

Cei mai bucuroși de sosirea Halloween-ului sunt copiii, care fac haz de costumele ”de groază” și adoră să dea viață vrajitoarelor, vampirilor, monstruleților sau fantomelor!
 
Să înceapă petrecerea!

duminică, 19 octombrie 2014

La ceas de toamnă...

La mijlocul lui Brumărel, vremea este destul de prietenoasă la orele amiezii, când soarele blând se arată încă jucăuș printre cei câțiva norișori răsfirați pe cer. 

Frunzele copacilor și-au schimbat culoarea, dar stau încă bine agățate de ramuri. Din timp în timp, mai pleacă în dansul lor cu vântul și se aștern ușor peste pământ. Le-am auzit foșnind sub picioare și le-am simțit aroma amăruie când scotoceam după castane. 

Le-am pictat mai apoi culorile, să ne rămână toamna în suflet și să ne amintim de ea atunci când copacii vor fi goi...


Până nu demult vedete ale parcurilor, castanele au devenit actorii principali pe scena grădiniței!


Și un personaj nelipsit din frunzele uscate...


Încărcată de semnificație, precum pomii fructiferi de roade, luna octombrie este o portiță prin care timpul se strecoară pe furiș de la toamnă la iarnă. Serile sunt din ce în ce mai lungi și reci, bruma și înghețul parcă ne dau târcoale, iar grădinile par supărate și goale.

Nici nu-i de mirare, ”voinicelul cu părul bălai”, pe numele lui Brumărel, cum spune legenda, a venit călare de peste mări și țări și a furat parfumul florilor, lăsând în schimb bogăția pământului...

duminică, 1 iunie 2014

1 iunie 2014!!!

Copiii sunt cele mai minunate creații trimise pe pământ pentru a ne face viața mai frumoasă! Inocența din privirile lor, clinchetele cristaline ale vocilor ne dezarmează chiar și în fața celor  mai mari năzbâtii pe care au fost în stare să le facă...
Și ce-ar însemna copilăria dacă nu ar fi presărată cu o mulțime de povești în care personajele principale sunt chiar ei, copiii noștri!

La mulți ani, copii, 1 iunie este ziua voastră!

Mickey Mouse a auzit de sărbătoare și, încă de la primele ore ale dimineții, s-a furișat în grădinița noastră pentru a-i întâmpina pe cei mici cu fel de fel de surprize, toate purtând propria-i amprentă, de neconfundat!


Salutare tuturor, sunt eu, Mickey Mouse! Hei, ați vrea să veniți la cea mai mare petrecere? Atunci, perfect, poftiți!


A, era să uit, înainte să înceapă distracția, vă spun un secret: invitatul meu special de astăzi este nimeni altul decât clownul Buratino!!! Haideți să-l strigăm împreună: Buratino !!!

Dar clownul nostru se pare că are o problemă: nici nu-i vine să creadă că are în față atâția șoricei... Mickey, Mickey, nici tu nu te lași mai prejos când vine vorba de magie!


Efervescent și colorat ca întotdeauna, Buratino a încins atmosfera și le-a oferit copiilor un spectacol pe cinste din care nu au lipsit numerele de magie, jocuri, muzică, dans și multe baloane!


Iar Mickey Mouse, mereu pus pe șotii și-a intrat cu adevărat in rol...


Obosiți de atâta dans și joacă, după o zi întreagă de distracție, ne luăm rămas bun de la Mickey Mouse și chiar dacă vremea nu a fost prietenoasă și nu ne-a lăsat să ne desfășurăm în aer liber, ne-am simțit cu toții minunat la SUPER PETRECEREA DE 1 IUNIE!


miercuri, 28 mai 2014

Learn with Music!

În fiecare luni după-amiază, cortina se ridică și micii actori abia așteaptă să pătrundă în minunata lume a muzicii alături de Iris, îndrumătoarea lor la cursul Learn With Music 
Programul Învățăm Limba Engleză prin Muzică a fost adus special pentru copii tocmai de peste ocean, iar Iris ne încântă de fiecare dată cu ceva nou și îmbină surprinzător de plăcut diverse activități, precum cântece, jocuri vocale, audiții muzicale, cunoașterea instrumentelor muzicale, cu ceea ce le place cel mai mult celor mici - multă mișcare!

Am început cu eșarfe viu colorate de dans... să vedem cine are mai multă energie!!?


Ne liniștim puțin și pe scena grădiniței încep să prindă viață, pe rând, tot felul de instrumente care-i plimbă pe copii pe un traseu fantastic de sunete și culori, ritm, joacă și mișcare: bețe de ritmică, clopoței de mână, bandă elastică de grup, oul zornăitor, tobe, triunghiul muzical...


Iris aduce în grădinița noastră multă culoare și voie bună prin acest spectacol de muzică, jocuri și scurte povestioare, iar copiii își educă urechea muzicală, dobândesc simțul ritmului și al mișcării pe muzică și învață limba engleză cântând!

Dar dincolo de puterea muzicii, beneficiile Learn With Music mi s-au părut surpinzătoare mai ales la cei mai mici dintre cei mici. Copiii au învățat să coopereze unii cu ceilalți, să socializeze, să fie mai prietenoși și chiar să împartă jucăriile, așa cum au vazut că le împarte Iris instrumentele!

So, let's Learn with Music!

sâmbătă, 17 mai 2014

Zâmbet, culoare și... o rază de soare!

Bună dimineața!
Chiar dacă norii se încăpățânează să ascundă soarele și ploile răzlețe vor cu tot dinadinsul să ne țină în casă, zâmbiți, este vremea macilor și a bunei dispoziții!

Bucurați-vă, ne apropiem cu pași repezi de 1 iunie și cu toții așteptăm cu nerăbdare ziua în care și cei mari vor să redevină copii!

De aceea, dragi părinți, vă propun să redescoperiți copilul din voi, să vă distrați și să colorați împreună cu cei mici cele mai haioase postere cu Minnie și Mickey Mouse!


Sau puteți să vă alegeți personajul vostru preferat dintr-o minunată carte de colorat! Sunt sigură că aveți de unde alege!

Vă doresc o zi plină de culoare și nu uitați să zâmbiți!

miercuri, 7 mai 2014

Prima lecție de înot... de anul acesta!

Deși am început numărătoarea inversă până la instalarea oficială a verii, abia acum simțim cu adevărat căldura înviorătoare a primăverii.
Vremea rece și ploioasă ne-a ținut prea mult timp "între cei patru pereți ", iar gândul la o evadare plutește în aer, făcându-ne complici, mari și mici deopotrivă!

Zis și făcut, ne-am împachetat lucrușoarele și am lăsat în urmă grădinița, spunându-i, însă, că vom reveni curând, mai pus pe șotii ca oricând!


Ne-am pus cu toții de acord să fructificăm la maxim energia debordantă care ne caracterizează, așa că am plecat cu toate pânzele sus spre primul nostru curs de înot de anul acesta...

Pe locuri...


Fiți gata...


Start!!!


Cu rabdare, și cei mai puțin îndrăzneți fac cunoștință cu apa...


...și nu se mai satură de înot...


Am venit să ne distrăm, să învățăm să înotăm...


Și-acum la grădi înapoi plecăm...